Autor: iurieganea

Ființa umană și-a căutat mereu rostul său în viața și până acum unica soluție validă, pentru a-și explica existența, a recunoscut-o într-o  putere supranaturală pe care a numit-o Dumnezeu. Iar pentru ai da o explicatie și o logică au întemeiat o doctrină,  numită religie.

  Și este eficientă chiar și în zilele noastre, în pofida dezvoltării tehnologice care pare să fie atotputernică.

Existența acestei ideologii include două laturi grație polarității psihice,( pozitiv și negativ ).

Într-o viață socială, este necesară o colaborare intensă și respect reciproc. Din acest motiv latul care răspunde de această dinamică este  considerat latul  pozitiv.

Iar celălalt lat,care reprezintă partea opusă precum egoismul și extragerea profitului, ca urmare a devenit latul negativ.

Primul fiind considerat expansiv-constructiv, prin care se efectuează percepția viitorului și tinde spre o dezvoltare amplă al ființei umane, ca fiind supremă față de alte viețuitoare.  Al doilea individual-conservator și se prezintă prin exploatarea prezentului și îmbunătățire individuală, fără ca să țină cont de starea benefică al societății de apartenență.   

   Religia reprezintă un ghid  și omul prin ea, a reușit să se vadă pe sine însuși și modul just de a se comporta (este precum o oglindă). Iar credința inspiră  recunoașterea unei puteri supreme care reprezintă obiectiv de urmărit ( și este ca o lumină care permite să vezi tot ce este în jurul tău divers de ideal).

Aceste două concepte care la prima vedere par a fi una singură,  dau naștere așa zisului  fanatism. Multe persoane care sunt convinși  că religia și credința e același lucru, ajung să fie afectați de către aceasta.

Urmăreasc și execută cuvînt în cuvînt  riturile pe care le atribuie direct divinității supreme

Pentru a fi mai clar voi  da un exemplu.

Imaginațivă  că vă aflați într-o cameră cu o lanternă în mână,  camera va prezenta mediul înconjurător. Aprindeți  lumina care prezintă credința sai apropiațivă de oglindă care  reprezintă religia. Veți  vedea o imagine în care vă veți recunoaște și cu ușurință veți putea nota ceea ce vă place și ceea ce nu vă place la voi. Acum aprindeți  lanterna și îndreptați-o spre imaginea din oglindă, veți nota că lumina lanternei vă va orbi 

și nu veți putea vedea nimic. Lanterna prezintă dorința imensă de a poseda credința și a o vedea  neapărat  prin religie. Dar orbit de ea nu faci altceva decât  să te sprigini de umărul altuia,  ca  să te indrumeze și  in felul următor devii o marionetă al manipulației.

Religia cu părere de rău a lăsat spațiu unor reprezentanți cu tendințe manipulatoare ce urmăresc interese diverse de cât cele ale credinței.

Religia mai conține rituri care au fost adoptate la obiceile populare. Pentru a stimula sentimentul de apartenență

De aceia fanatizmul religios este supus unui risc elevat de a fi manipulat în efectuarea unor acțiuni total diferite de cele prevăzute de religie.

Sper ca acest articol să fie de folos și să permită cititorului intuirea  unei situații derivate din impulsuri culturale care dese ori sunt atribuite  credinței .

În acest articol v-eți afla dificultatea cu care se confruntă societatea, zi de zi.

Și cum a-ți putut nota de la titlu, mă voi referi la unul din cele mai autoritare, fenomene sociale, care provoacă: conflicte interpersonale, desființează cuplurile și creează concepte greșite……… cu consecințe fatale care întrec orice imaginație rațională.

Și, în cele ce va urma mă voi referi la familie, unde soții trebuie să condividă un spațiu în care vor crea mica lor comunitate. Fiind, întracelaș timp,  purtători de o cultură precedentă și diversă una de alta.

Respectivul fenomen este foarte greu de individuat în mod spontan. De aceia  unii chiar și din titlu ar putea să nu-și  dee seama 🤔

Cu atât mai mult cînd o persoană se află în mijlocul problemelor cotidiene.🤪😳🙁

Ar putea să apară întrebări, precum:

–-Diversitatea culturală dintre soți?

– Conflictele în familie consistă în diversitatea culturală dintre soți?

Și răspunsul unora  ar putea fi:

–De acord;

Se referă la un cuplu cu soți de naționalitate diversă. 😯

Eu vă zic de nu !

Aici mă refer la faptul, că fiecare nucleu familiar, de unde provin soții, a reușit să-și creeze o cultură și este ca o amprentă digitală, care o identifică.

Cu cât cultura este mai pronunțată cu atât mai greu va fi să se renunțe la ea (modul de a întra în casă, de a se dezbrăca, de a se pregăti de somn, de a sta la masă , tipicitatea culinară, de a petrece timpul liber în familie, etc.etc.) De obicei sentimentul de iubire reușește să depășească anumite principii dar cu trecerea timpului este riscul că autoritatea culturii de origine să se restabilească. Bărbatul fiind mai vulnerabil în acest sens, se  refugiază des în obiceiurile familiei de proveniență  . Femeia în schimb e mai puțin fidelă culturei sale de origine. Iar în cazurile cînd ambii soți sunt afectați de către cultura fiecăreia de origine, incompatibilitatea se notează prin divorț. Stabilitatea ideală pentru o familie este atunci când se crează cultura personală.

Și rolul de bază în acest context îi revine bărbatului. Care trebuie să găsească echilibrul just. Fapte care favorizează stabilitatea căsniciei, reușim să o vedem în scrisele istorice, povești, și în biblie. Respectiv în toate colțurile lumii istoria e aceiași. Unde femeea este dusă de către bărbat; unde femeea fuge cu iubitul său etc. Aceste fapte demonstrează abilitatea femeei de a renunța la cultura de origine, grație unui singur motiv simțind că este protejată. Deci se încredințează bărbatului.

Bărbatului în comparație cu femeia, pentru a se lăsa de cultura de origine trebuie să se confrunte cu lipsa de protecție. Unde întră în scenă frica infantilă căutând refugiul în cultura de proveniență unde cîndva era protejat.

Pentru a fi mai explicit voi descrie acest fenomen.

Copilul se naște cu un sentiment de frică eminent,și aflânduse într-un ambient stabil prezentat de așa numita cultură, copilul se simte protejat. Deventând adult și creând o familie este constrâns să ofere stabilitate dar frica infantilă îi pune piedică în această direcție pentrucă se simte singur și neajutorat, în așa fel este constrâns să apeleze la cultura de origine. Între timp ce femeia cînd ajunge să părăsească familia de origine este sigură că cel pentru care a comis acest pas îi va oferi protecție și stabilitate.

Pe parcurs voi publica. „Abandonarea culturii de origine” . „Întoarcerea la cultura de origine. „

Ținînd cont de faptul că noi suntem ființe sociale avem tendința de a împărtăși reușitele personale. Și în așa fel devenim transmițător de noutate, persoana care recepționează în mod normal devine invidioasă.

Ce trebuie de știut dacă te afli față în față cu o persoană care te invidiază: mai întâi de toate, ține cont de una dintre  cele mai vechi procese psihice cu denumirea de”curiozitate”. Ea fiind primul impuls care împinge orisice ființă vie să noteze  tot ce-i nou. A doua componentă este necesitatea( adică valutarea pe scară ierarhică, importanța acestei noutăți pentru binele personal). A treia componentă este asocierea propriei persoane cu a ta( dacă ar fi în locul tău); a patra este interpretarea-afectivă( ce sentimente are față de tine). După care vine aspirația( dorința de a deține, pentru a completa neajunsul care l-a sesizat prin reușita ta). De aici se poate obține formula:

– curiozitatea + trebuință + asociere+ interpretarea afectivă + aspirația = invidie.

Acest fenomen psihic nu a luat naștere pentru a transmite bârfe așa cum se petrece de obicei la noi. Din cauza egoismului personal care contracarează sentimentul de apartenență. Dar pentru susținerea tendinței spre performanță continuă. Urmărind ca scop îmbunătățirea calitativă a vieții sociale și integritatea speciei.

Ce este iubirea? :

Obișnuiți să vedem această trăire din punct de vedere comportamental la alte persoane și în mod subiectiv ale sentimentelor personale, ajungem să creem o imagine metaforică despre aceasta, chiar și dacă , nu mereu corespunde cu a celorlalți . În pofida celei din urmă mulți  au încercat să-i dea o definiție într-un mod sau altul şi toți încercăm să o trăim cu orice preț. Precum am notat…….. uneori se reușește; uneori se ratează. Ar fi  acceptabil, dacă lucrurile ar decurge în felul următor; pânăcând nu te  intâlneşti cu cazuri de conflicte urmate de consecințe mai puțin plăcute, între două sexe (femenin şi masculin). De  aici şi apare întrebarea, oare era iubire? Sau un sentiment paseger de simpatie reciprocă ? (pe moment exclud relația pentru interes  ).

De ce unul dintre cei doi trebuie să sufere iar celălalt să se elibereze?          Doar de la început erau așa de fericiți că ziceai: – „sunt făcuți unul pentru altul ” . Oare nu aveau sentimente reciproce? Oare nu erau fericiți?  Oare ce s-a schimbat în ei de s-a sfârșit paradisul sentimental? Și aici  voi încerca să  fac o analiză apelând la legile fenomenologice. Pentru că starea empatică este formată  dintr-o serie de fenomene psihice care în masă crează respectiva trăire.

Iar definiția ar suna cam în felul următor: Iubirea este un ansamblu de stări neuro-fiziologice, care fiind excitate, provoacă sentimente,emoții și un șir de stări fiziologice, prin care se manifestă respectiva stare .

Pentru a înțelege mai bine  sistemul empatic adult, voi porni de la fauptul; că noi avem deja  la bază iubirea, cea maternă și paternă ce o reflectam în mod spontan și natural către cei ce o emanau (adică părinți). Respectiva iubire  mai târziu concepe silueta propriei iubiri, mai întâi față de prieteni apoi față de partenerul reproductiv.

Dar cum am ajuns să o avem ca un sistem psihic complex ce reușește să shimbe în noi comportamentul?  Pentru a răspunde trebuie  să o luăm de la capăt, de la evoluția dezvoltării  ființei umane(de la crearea embrionului). Aici observăm că mai întâi se crează structura genetică. Adică partea care se auto identifică  ca sistem autonom, el fiind și primul element bază al sistemului empatic. Dar oricum  ca parte componentă de un corp. Această apartenență după ce se  naște și se înlătură de corpul casă. Lasă  un spațiu gol care urmează să fie umplut de către sistemul genetic care  răspunde de autorecunoastere. În urma uni stimul cauzat   de către  reget. Dar oricum nu reușește să înlocuiască sentimentul apartenenței. Trecând prin această experiență psihicul se simte ca sistem autonom dar incomplet. Respectivul  mesaj este  foarte  intens și  imediat îi schimbă ideia despte independență.  Așa apare sensibilitatea  fiziologică care cere încă să fie parte din corp căutând cu tot sinele un punct de conexiune şi așa apare al doilea  element care cere confort, implicând  partea fiziologică și îl sesizează prin atingere. Și în acest moment sistemul auto identificativ se auto identifica ca specie. Fapt care mai tîrziu va juca un rol foarte important în alegerea partenerului de viață. Acest proces de conexiune numit iubire; mai întâi de copil către mamă ține vie senzația de apartenență pe tot restul vieții.  (  mama conștientizează că fătul era corpul ei aici apre așa numitul sentiment narcisist din partea mamei) practic de aici se dă de înțeles că respectivele trăiri datorită unui proces metilic (proces de amestecare), împreună creează iubirea copil- mamă. Care urmează să introducă prin dezvoltarea hormonală obiective pentru a se reproduce.  Prin această analiză se reușește de identificat esența sistemului empatic.

În continuare voi expune, cum acest  sistem însoțit de experiență relațională pe parcursul evoluarii, se manifestă în perioada alegerii partenerului reproductiv:

 

1 –- prima etapă este cea prezentativă sau „aspectuală”; unde respectiva stare este stimulată  de o imagine aparent atractivă ce stimulează un şir de excitanți,( fondatorii emoțiilor).

Această etapă este primită mai întâi de către sitemul care răspunde de identificarea speciei. Care și decide următorul pas. Inițial modificările somatice nu sunt coştientizate și se limitează cu  plăcerea admirării.

2–- A doua etapă este cea al comunicării

Facilitatea reprezentării propriei personalități.

(considerată dificilă. În  cele mai dese ori, sunt notate renunțări.);

3–- A treia etapă este cea intimă  (în care doi indivizi se prezintă în goliciunea lor unul  în fața celuilalt,este un simbol ce reprezintă adevăratul corp fără masca aparenței ); și doar atunci când aceste trei etape sunt satisfăcute, în mod normal, se pășește în mariaj.

Și acum voi explica puțin despre importanța existenței acestor etape: prima etapă se caracterizează ca superficială și implică în procesul său receptorul viziv ca receptor de bază. Prin acest organ „ochiul ” creierul primește o cantitate de informație care este decodificată, stimuli care excită anumite compartimente ce răspund de perfecțiunea genetică ( în sistemul nostru, patrimoniul identificativ ține și de faptul de auto identificare, prin perechea cu care te reproduci, adică prin  care vei renaște ). Aspectul cu cât este mai aproape de forma speciei în care se consideră individul cu atât este mai probabil că atenția acestuia să rămână fixată.

Dar ținând cont de capacitatea ființei umane de a juca teatru; vreau să atenționez căci dacă se saltă una din aceste etape care trebuie să decurgă în mod natural la crearea cuplului va lipsi pe tot parcursul relației și va fi tot această lipsă să decidă durata acesteia. Și dacă una din aceste etape a fost trecuta în mod artificial este considerată ca omisă.

Pe parcurs  voi vorbi şi voi enumăra forme de situații care caracterizează stilul relazional :relație cauzată în circumstață alegră,cum companie veselă, relație de tristeță cu compasiune, relație de ocazie neutră, relație de litigiu, relație ce condivide aceleași  compătimiri etc.

https://problemesociale.com/

Vreau să incep acest blog pornind chiar de la începutul tuturor problemelor în societate. Deci, pornind de la educație, fapt care conturează sau chiar plăsmuieşte personalitatea unei ființe umane. Sunt sigur că ați citit despre educație, ați auzit despre ea multe și nevrute. Dar vă propun oricum un concept educativ formulat într-un mod mai puțin academic, accesibilitatea informationala a careia să fie disponibilă pentru toți. Doar voi cu toții puteți schimba viitorul nostru, indiferent de tipul vostru de personalitate, si dotați de inteligență excepțională nu mai puțin sau mai mult decât toți ceilalți (vreau să atrag atenția dragilor cititori să nu încurcați cuvintul intelectual care înseamnă persoană deținătoare de un cert volum de informație; cu inteligența care înseamnă capacitatea unui individ de a utiliza volumul informațional în scopuri cît mai utile și mai favorizante pentru sine și pentru cei ce-l înconjoară ). Educația pe care o propun este fructul observarilor și a experienței trăite zi de zi și brîu la brîu cu societatea, nu ca observator dar ca participant și nu din oficiu ci din mulțime . Aceasta mi-a permis să văd cum, marea majoritate a persoanelor îmi dau senzația că trăiesc fără inteligentă, ce păcat, doar ne aparține. Cind vezi această civilizație cu ființe confuze ce merg fără nici o ideie din ceea ce fac și încotro o iau . De a scoate profit din semenii săi, precum bestiele zmulg hrana dela gura altuia. Și cu părere de rău educația a devenit un ghid în această direcție. Studiază, de nu, vei deveni un cioban. Studiază aia sau ailalta, de nu, nu vei reuși să devii cineva. Pentru că încă arhitipurile sociale nu au reușit sa perceapă faptul că: societatea e creată din stimuli și impulsuri primordiale pe care le avem în noi și ne permit să reacționăm și să însușim caracteristici abilitative corespunzătoare patrimoniului nostru psiho genetic…. Dar  trebuie sa studiem pentru profit și nu pentru pasiune, creind în așa fel ființe obosite, plictisite, fără speranțe (critic-vulnerabili ). Persoane cu interpretarea afectivă negativă,lume care contează minutele pentru a ieși de la serviciu pentru ca nu sunt interesați la ceea ce fac ,, pui de iepure paznic și pui de tigru brutar” ( folosesc termenul de pui pentru că necătând la vârsta avansată personalitatea nedezvoltată este ca un pui). Spuneți-mi, sistemul educativ este o educatie sau o pseudo educatie? ori e  important că o fac pentru profit si atit. Părerea mea este ca institutiile ar trebui să adopte metode auto didactice ce permit copilului sa facă cunoștință cu personalitatea sa, și să-i stirngă mâina fără sugerări și motivații artificiale. Învățătorul trebuie să susțină și să favorizeze orice tip de personalitate, și e obligatoriu să vorbească de bine toate tipurile de personalitate și de importanța acestora pentru societate. Dacă persoanele s-ar ocupa de ceea ce le place, nu vom  mai auzi că lucrul unuia este mai greu ca al altuia. Căci atunci cind intr-o activitate sunt implicate impulsiunile naturale ale personalitatii sisitemul psihic uman reuseste cu facilitate sa organizeze si sa programeze timpul si spatiul in favoarea scopului propus.

Acest argument este strins legat de prezentarea persoanelor unul altuia :

-prezentare pe plan profesional (angajare in cimpul muncii);

-prezentare sentimentala (simpatie si empatie si durata acestora);

Vreau sa spun ca personalitatea joaca un rol important nu doar pe plan pruductiv dar si pe plan sentimental.Caci o persoana cu personalitatea dezvoltata are putine probabilitati sa apara fals in fata altuia neintentionat precum si in fata unei relatii de durata pe plan sentimental (prietenie,logodna,mariaj). Societatea din acest punct de vedere s-ar bucura de oportunitatea de a fi sincera si onesta in vederea constructiei viitorului si mentinerea prezentului,s-ar elimina coruptia si persoanele fals-inocente(persoane care nu fac intentionat).

Sper ca acest mesaj sa va intereseze si sa va expuneti opiniile D-stra priviind problemele sociale cu care ne confruntam zi de zi.

In acest Blog urmatoarele teme vor fi: – ,,Dezvoltarea personalitatii ”

-,,Iubirea si sentimentul empatic”

-,,Religia si fanatismul religios”

Dragi cititori, la temele mentionate  astept propuneri cu subiecte de discutie si pe viitor astept sugerari pentru alte teme.

De câte ori sa întâmplat să vezi ceva și să-l dorești, sau să vrei să faci ceva asemănător, sau pur și simplu săl admiri, cu un intuziasm de parcă ai vrea să devină fructul creației tale,    intre timp ce invidia, surprinderea, admirarea și simpatia, în proporții juste crează un cocktail de sentimente care se numește aspirazie

Dece se petrec aceste stări ? Ce se află în spatele acestor fenomene Dece lumia se comportă în așa  fel? Aceste întrebări  sunt ceia ce ne împinge sa începem mica noastră călătorie în lumea psihicului  (mintei umane) unde toate misterele lumii își iau existența.

Acum imaginațivă o persoană care poate face totul, cu ce ar trebui să înceapă? ; de cât timp ar avea nevoie? ;Cu toate cerinzele cotidiene ar fi început multe lucruri dar nici unul din ele nu lear fi putut duce la capăt și sar confunde cu ceia ce dorește și  cu ceia ce poate face . Și pentru a evita aceste disturbări, organismul nostru e prevăzut de așa numita predispoziție pentru o anumită activitate precum am vorbit în articolul precedent. personalitatea este ceva ce este in noi și strigă ne încetat (lasămă să  fac cum știu ). Și definiția personalității ar suna în felul urmator:

Personalitatea este un sistem psihic unde toate abilitățile  sau predespozițiile ce  pornesc de la structura genetică termin in mediul în care trăiește; sau :

Personalitatea este un sistem psihic al cărui bază perceptivă este nemijlocit coordonată de către structura genetică, și manifestarea acestea este rezultatul unui proces metilic dintre informația externă și informația elaborată deja internă

Deci noi ne naștem cu abilități care ne permite să acționăm sau să modelăm ceia ce ne înconjoară într-un mod total particular și individual..  ceia ce ne permite  să avem o poziție sau loc în societate în mod natural.  Dar în zilele noastre pare că   educația a făcut o greșeală mare pentru că a încercat să standartizeze personalitatea în mod artificial conform teoriei lui  John Watson psiholog renumit din Statele unite ale Americii  când a enunțat un exemplu care a devenit faimos: ”  Dați-mi o duzină de copii  sănătoși și de o constituție robustă și un ambient organizat conform principiilor mele  specifice vă garantez că voi  fi în stare să creezi un medic, un avocat , un artist, un imprenditor, un delicvent”.

Și  în acest sens eu sunt de acord cu el, în taradevăr ființa umană are o abilitate imensă de ași crea personalitatea în funcție de circumstanțele impuse. Dar preocuparea mea nu este transformarea în sine ce durata acestea. Și aici vreau să explic mai în detaliu;       Abilitățile noastre sunt înăscute și aparțin Eu-lui, ca ceva personal, și toate structurile psihice corespund acestei structuri genetice. Dacă încercăm să introducim prin educație impulsiuni artificiale cu scopul creării unei personalități diverse de cea pentru care este predespus structural sistemul psihic, condamnăm abilitățile căpătate prin eriditate genetică( când vorbesc de ereditare genetică nu mă refer la ereditarea părinte fiu. Ci la cazualitatea       naturală ) să tacă prin constrângere. În așa fel sistemul nostru psihofizic este suprasolicitat  : 1 sistemul nostru psihic are o structură inăscută și sistemul nostru fizic îi crează condiții necesare pentru a se dezvolta și evolua. Acest proces necesită un cert consum de energie; 2 o anumită cantitate de energie este declanșată  pentru a menzine în activă formă procesul psihic alternativ și 3 fizicul nostru consumă dublă energie, pentru a menzine cu reflexe necondiționate personalitatea impusă de către circumstanțe.

Dacă totuși încercăm să introducim  în sistemul psihic  abilitați căpătate cu scopul de a crea o personalitate, alta decât cea înnăscută o condamna condamnăm la un refuz continuu de către psihic. La fel cum  se întâmplă în cazul transplantului de organe. Exemplu: Dacă o persoană î-şi face transplant de organ acesta din urmă este refuzat de către organism chiar dacă funcția sa este exactă cu cel original.  Acest refuz este efectuat de un sistem numit ” imunitar „care percepe organul nou ca corp străin. La nivel psihic se petrece un proces simil.
Abilitatea nouă nu este recunoscută de către sistemul responsabil de integritatea psihică. Și  pentru ca această abilitate căpătată să rămână în continuare și sistemul psihic să adapteze EU-l, este necesară o medicină  anti-rejectoare, menite să împiedice, resorbiția, respingerea transplantului de către organismul respectivului pacient. O medicină  care se folosește în cazurile transplantului ce adoarme anti corpii sistemului imunitar. Și pentru sistemul psihic medicina anti- rejectoare  este „medicina stimul” care manipulează psihicul pentru a nu depune rezistență, și intervine cu „motivanți „,ca să stopeze impulsurile difensive al sistemului psihic, care sunt: plictiseala, confuzia, oboseala precoce, atenția redusă, efort excesiv, lipsă de interes, necesitatea de pauze excesive, creșterea excesivă al valorii efortului depus părândui ca a muncit foarte mult. Ne mulțumirea față de timpul ce trece pentru că psihicul nu a făcut nimic din ceia pentru ce este predespus.
Noi ființele umane putem executa funcții sociale și adopta abilități care nu țin de caracteristica psihicului individual, dar pe o perioadă scurtă de timp strict necesară de a putea ieși dintr-o situație particulară (supraviețuire; sau cazuri extreme sociale.). Flexibilitatea psihicului uman permite aceste schimbări de personalitate,, cum am spus mai sus dar în timp îndelungat poate provoca boli de ansie, alzaimer, demență -senilă, dipresii. Din cauza unui sistem „amnezic-infantil” care joacă un rol foarteimportant in dezvoltarea și evoluarea psihicului copilului. Dar despre acest fenomen psihic am rezervat un articol aparte