Iubirea și fenomenul empatic

Ce este iubirea? :

Obișnuiți să vedem această trăire din punct de vedere comportamental la alte persoane și în mod subiectiv ale sentimentelor personale, ajungem să creem o imagine metaforică despre aceasta, chiar și dacă , nu mereu corespunde cu a celorlalți . În pofida celei din urmă mulți  au încercat să-i dea o definiție într-un mod sau altul şi toți încercăm să o trăim cu orice preț. Precum am notat…….. uneori se reușește; uneori se ratează. Ar fi  acceptabil, dacă lucrurile ar decurge în felul următor; pânăcând nu te  intâlneşti cu cazuri de conflicte urmate de consecințe mai puțin plăcute, între două sexe (femenin şi masculin). De  aici şi apare întrebarea, oare era iubire? Sau un sentiment paseger de simpatie reciprocă ? (pe moment exclud relația pentru interes  ).

De ce unul dintre cei doi trebuie să sufere iar celălalt să se elibereze?          Doar de la început erau așa de fericiți că ziceai: – „sunt făcuți unul pentru altul ” . Oare nu aveau sentimente reciproce? Oare nu erau fericiți?  Oare ce s-a schimbat în ei de s-a sfârșit paradisul sentimental? Și aici  voi încerca să  fac o analiză apelând la legile fenomenologice. Pentru că starea empatică este formată  dintr-o serie de fenomene psihice care în masă crează respectiva trăire.

Iar definiția ar suna cam în felul următor: Iubirea este un ansamblu de stări neuro-fiziologice, care fiind excitate, provoacă sentimente,emoții și un șir de stări fiziologice, prin care se manifestă respectiva stare .

Pentru a înțelege mai bine  sistemul empatic adult, voi porni de la fauptul; că noi avem deja  la bază iubirea, cea maternă și paternă ce o reflectam în mod spontan și natural către cei ce o emanau (adică părinți). Respectiva iubire  mai târziu concepe silueta propriei iubiri, mai întâi față de prieteni apoi față de partenerul reproductiv.

Dar cum am ajuns să o avem ca un sistem psihic complex ce reușește să shimbe în noi comportamentul?  Pentru a răspunde trebuie  să o luăm de la capăt, de la evoluția dezvoltării  ființei umane(de la crearea embrionului). Aici observăm că mai întâi se crează structura genetică. Adică partea care se auto identifică  ca sistem autonom, el fiind și primul element bază al sistemului empatic. Dar oricum  ca parte componentă de un corp. Această apartenență după ce se  naște și se înlătură de corpul casă. Lasă  un spațiu gol care urmează să fie umplut de către sistemul genetic care  răspunde de autorecunoastere. În urma uni stimul cauzat   de către  reget. Dar oricum nu reușește să înlocuiască sentimentul apartenenței. Trecând prin această experiență psihicul se simte ca sistem autonom dar incomplet. Respectivul  mesaj este  foarte  intens și  imediat îi schimbă ideia despte independență.  Așa apare sensibilitatea  fiziologică care cere încă să fie parte din corp căutând cu tot sinele un punct de conexiune şi așa apare al doilea  element care cere confort, implicând  partea fiziologică și îl sesizează prin atingere. Și în acest moment sistemul auto identificativ se auto identifica ca specie. Fapt care mai tîrziu va juca un rol foarte important în alegerea partenerului de viață. Acest proces de conexiune numit iubire; mai întâi de copil către mamă ține vie senzația de apartenență pe tot restul vieții.  (  mama conștientizează că fătul era corpul ei aici apre așa numitul sentiment narcisist din partea mamei) practic de aici se dă de înțeles că respectivele trăiri datorită unui proces metilic (proces de amestecare), împreună creează iubirea copil- mamă. Care urmează să introducă prin dezvoltarea hormonală obiective pentru a se reproduce.  Prin această analiză se reușește de identificat esența sistemului empatic.

În continuare voi expune, cum acest  sistem însoțit de experiență relațională pe parcursul evoluarii, se manifestă în perioada alegerii partenerului reproductiv:

 

1 –- prima etapă este cea prezentativă sau „aspectuală”; unde respectiva stare este stimulată  de o imagine aparent atractivă ce stimulează un şir de excitanți,( fondatorii emoțiilor).

Această etapă este primită mai întâi de către sitemul care răspunde de identificarea speciei. Care și decide următorul pas. Inițial modificările somatice nu sunt coştientizate și se limitează cu  plăcerea admirării.

2–- A doua etapă este cea al comunicării

Facilitatea reprezentării propriei personalități.

(considerată dificilă. În  cele mai dese ori, sunt notate renunțări.);

3–- A treia etapă este cea intimă  (în care doi indivizi se prezintă în goliciunea lor unul  în fața celuilalt,este un simbol ce reprezintă adevăratul corp fără masca aparenței ); și doar atunci când aceste trei etape sunt satisfăcute, în mod normal, se pășește în mariaj.

Și acum voi explica puțin despre importanța existenței acestor etape: prima etapă se caracterizează ca superficială și implică în procesul său receptorul viziv ca receptor de bază. Prin acest organ „ochiul ” creierul primește o cantitate de informație care este decodificată, stimuli care excită anumite compartimente ce răspund de perfecțiunea genetică ( în sistemul nostru, patrimoniul identificativ ține și de faptul de auto identificare, prin perechea cu care te reproduci, adică prin  care vei renaște ). Aspectul cu cât este mai aproape de forma speciei în care se consideră individul cu atât este mai probabil că atenția acestuia să rămână fixată.

Dar ținând cont de capacitatea ființei umane de a juca teatru; vreau să atenționez căci dacă se saltă una din aceste etape care trebuie să decurgă în mod natural la crearea cuplului va lipsi pe tot parcursul relației și va fi tot această lipsă să decidă durata acesteia. Și dacă una din aceste etape a fost trecuta în mod artificial este considerată ca omisă.

Pe parcurs  voi vorbi şi voi enumăra forme de situații care caracterizează stilul relazional :relație cauzată în circumstață alegră,cum companie veselă, relație de tristeță cu compasiune, relație de ocazie neutră, relație de litigiu, relație ce condivide aceleași  compătimiri etc.